Trilogia Bau Bau Bau

THE TRILOGY BOO BOO BOO

This book is in Romanian. It is a humorous novel. If laughter is the best medecine, then Sorin Petrescu is the best doctor!

TRILOGIA BAU BAU BAU este un roman care s-a vrut iniţial pentru copii şi tineret a devenit în mod neaşteptat un roman pentru toate vârstele. Pentru că, într-adevăr, umorul, şi mai ales umorul negru care umple paginile Trilogiei Bau Bau Bau, se adresează tuturor celor care vor să se binedispună, indiferent de vârstă.
Originalitatea acestei trilogii mai constă şi în stilul ei aparte, care pare să nu ia în seamă niciunul dintre canoanele scrisului în general. Poate pentru că umorul negru, cea mai grea specie a umorului, a cerut un asemenea stil, sau pur şi simplu pentru că autorul ştie să te aşeze în fotoliu, să-ţi aprindă lampa şi să te facă să râzi în hohote!
Dacă, aşa cum se spune, râsul este cel mai bun medicament, atunci Sorin Petrescu este, în mod cert, cel mai bun doctor de familie!

Iată un fragment din carte:

- Coană Tarsiţo, îi spuse Colac a doua zi dimineaţa bunicii Popoiu, după ce aceasta a fost readusă la suprafaţă cu ajutorul pompierilor şi al vidanjorilor, dar observ că aici, în satul nostru, nu se respectă niciun pic regulile Uniunii Europene.
Alimpie, care era ca întotdeauna de faţă când se purta o discuţie politică, dădu aprobator din cap, apăsând butonul roşu al reportofonului.
Aici trebuie amintit că Alimpie dăduse aprobator din cap întrucât, în afară de Sport, mai era elev fruntaş şi la Educaţie Politică. La fel ca oricare dintre voi, avea şi el o dorinţă tainică. De când văzuse la televizor un membru al guvernului care, numai din salariu, îşi ridicase două vile, îşi cumpărase două Mercedes-uri şi avea bani în cont să trăiască fără griji şi nepoţii nepoţilor lui, voia să devină şi el ministru.
Bunica Popoiu încă nu-şi revenise total din căderea în budă şi nici n-avea timp să-şi mai revină vreodată, având o vârstă înaintată. (Observ că am început să fac rime, mă gândesc dacă n-ar fi bine ca al treilea volum să-l scriu în versuri.)
Pe de altă parte, mirosul nu tocmai plăcut stăruia pe hainele şi pe pielea ei, şi probabil asta era cauza pentru care Alimpie se afla la distanţa de opt metri. Nu şi Colac, care dormea cu vacile.
- Nu suntem în zona euro, îi atrase atenţia bunica lui Colac, lăsându-l mască pe Alimpie.
Alimpie îşi reveni cu greu, chiar mai greu decât îşi revenise bunicul după ce fusese electrocutat. Dar era hârşâit deja.
- Bravo, bunico! zise el, făcând curajos doi paşi spre ea. Dar regulile se aplică totuşi, pentru că suntem membri UE.
- Vorbiţi frumos, se auzi vocea bunicului din şopron, unde săpa o groapă adâncă în care să cadă bunica Popoiu când avea să vină să ia boabe pentru păsări. Voi sunteţi generaţia de mâine.
- Dar n-am spus nimic urât, se dezvinovăţi Alimpie. Ţi-ai schimbat bateriile?
Desigur, bunicul Popoiu nu mergea pe baterii, deşi poate că ar fi fost mai bine.
- You never know, îi răspunse bunicul râzând încetişor în barbă.